joi, 2 august 2018

Pe urmele profesorului Ludvig


La 1 octombrie 2011, cunoscutul editorial rus Sovershenno Sekretno publica articolul Lumea profesorului Ludvig, purtand semnatura jurnalistului si scriitorului Vladimir Kucharyants.


Fost student in anii ‘60 a reputatului profesor, Vladimir Kucharyants aduce in prim plan, ideologia acelor ani, eruditia si cautarile indraznete a profesorului Ludvig.

Considerat om de stiinta, filozof, mistic, cu vaste cunostiinte enciclopedice si lingvistice, vorbind fluent 20 de limbi, profesorul Genrikh Mavrikiyevich Ludvig depaseste barierele unui sistem impus, promovand idei si ipoteze uimitoare pentru acele vremuri.



In 1920 profesorul Ludvig se afla in biblioteca Vaticanului, examinand cu febrilitate manuscrise vechi, antice, inscrieri ce ii vor intari credinta ca lumi ascunse au vizitat pamantul inca din antichitate. 




Simbolurile mayase studiate par sa dezvaluie aceiasi ipoteza, cercetarile conducandu-l spre alchimie si coduri stravechi.

Acuzat ca fiind spion al Vaticanului ( dar si al Poloniei, Turciei, Germaniei si S.U.A) profesorul Ludvig este arestat in 1938 de NKVD (KGB). 

In timpul prizonieratului din gulag, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, profesorul Ludvig trudeste. Nu mai putin de 17 inventii sunt atribuite numelui sau, vizata fiind tehnologia militara. Ca recompensa, in 1942 pedeapsa in inchisoare i se prelungeste cu inca 10 ani, datorita acuzatiilor aduse in lagar asupra sistemului stalinist.




Cu toate acestea, supravietuieste. Mai mult decat atat, cunoscator al plantelor medicinale incerca sa-si ajute camarazii rapusi de boala.







Vladimir Kucharyants mentioneaza faptul ca profesorul Ludvig a dezvaluit studentilor fotografii ale manuscriselor antice din biblioteca Vaticanului, poze ce dezvaluie zidurile Babilonului, ars de temperaturi extreme, ca dupa o explozie nucleara.

Cautarile profesorului Ludvig se vor indrepta spre civilizatia sumeriana, etrusca, cea egipteana (considera piramidele masini de energie) si tainele kabalei.

Viziunea sa asupra scrierilor stravechi, desene si simboluri, interpretate ca fiind nave sau costume spatiale, mituri antice a caror esenta par a se devoalà in ochii celor care cauta.

Lasand la o parte credintele, povestea profesorului Ludvig mi se pare fascinanta, plamadita spre cunoastere, viziune si libertate, cu alte cuvinte, incercarea de a stii, de a percepe, de a interpreta.

Profesorul Genrikh Ludvig Mavrikiyevich se stinge in 1973, un om incredibil, intr-o epoca incredibila.

Vedeti? Incredibil, poate fi interpretat in mai multe moduri. Aici, doar de doua ori.





duminică, 24 iunie 2018

Pe urmele mele


In 2009, Witold Glinski isi face publica povestea.

Ca orice poveste, argumentele pro si contra, se suprapun, una dintre intrebari fiind de ce Witold Glinski a asteptat 60 de ani pentru a vorbi? Cred ca relevanta raspunsului nu submineaza fabuloasa calatorie spre libertate.

Asadar, acest articol vizeaza in special, determinarea oamenilor in conditii extreme si lupta lor pentru supravietuire.

Arestat la varsta de 17 ani, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Witold Glinski este condamnat la 25 de ani de munca silnica. Este deportat intr-un gulag din Siberia, alaturi de alti mii de prizonieri. Reeducarea putea incepe.

Prin metode diverse: izolare, munca pana la epuizare, infometare, pedepse corporale extreme, carcera, torturi macabre si imbracaminte aproape inexistenta.

Recordul celei mai scazute temperaturi din zona cunoscuta drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului  a fost de -71.2° C.

Se estimeaza ca in primele luni de la sosire, 80% dintre prizonieri nu supravietuiau. Nelipisitele batai, epuizarea, bolile, foametea si frigul ii ingenunchiau.
Evadarile nu aveau prea multe sorti de izbanda. Clima aspra si ajutorul bastinasilor ce informau autoritatile in schimbul unor recompense tentante, reducea drastic visul libertatii.
Era locul in care se murea in picioare. Gardieni sovietici sprijiniti in timpul pazei de cate un copac, erau gasiti dimineata fara suflare, intr-o manta alba de gheata.




Cu toate acestea, in februarie1941, Witold Glinski impreuna cu alti sase prizonieri, incearca sa scape din gulag-ul de langa Yakutsk.
Scapati de patrule si caini de urmarire, ochii nu puteau cuprinde vasta pustietate inghetata. Insa, scopul era unul precis. De a ajunge la granita, aflata la 1600 mile departare. 




Ghidandu-se  dupa stele, inaintand anevoios, mereu infometati, cei sapte evadati vor traversa Siberia ajungand in desertul Gobi. 

In haine zdrentuite, sprijinindu-se in bastoane, sorbindu-si transpiratia sau propria urina, inconjurati uneori de lupi sau sacali, pescuind sau vanand animale, inaintarea continua.
Ajunsi la poalele Himalayei, solutia era una singura. Imensul lant muntos a caror varfuri pierdute in nori iti dadeau fiori, trebuia traversat.

Uneori cuvintele isi pierd sensul, insa daca te poti pozitiona intr-o clipa anume, in acea gandire sau tumult, probabil ca efortul, epuizarea, determinarea sau incrancenarea acestor oameni de a reusi, va fi surprinzator de palpabila.

Himalaya a fost traversata. Din cei sapte evadati, trei au murit pe drum.

Cei patru care au supravietuit, au ajuns in India, parcurgand pe jos in 11 luni, 6000 de km, un mars al ratacirii si al propriei regasiri.

Ajungand in cele din urma in Marea Britanie, Witold Glinski  se va alatura trupelor de eliberare din Normandia. Va lupta pana la sfarsit.

Desi priveste in gol, stii ca vede. Ceva ce tu poti doar sa banuiesti… Are 70 de ani si este orb. Degenerarea nervului optic cauzata de lipsa hranei. Locuieste de cincizeci de ani in Cornwall, alaturi de sotia sa, Joyce. 

Dupa razboi, Witold Glinski  va practica diverse meserii, lucrator agicol sau constructor de drumuri. Timp de douazeci de ani, va construi autostrazi.

Se stinge in 16 aprilie 2013 la varsta de 87 de ani.

In alta ordine de idei, concentrarea noastra asupra tuturor lucrurilor, ar trebui sa vizeze un singur aspect. Ceea ce nu stim, si nici nu putem anticipa. Consecinta predictiilor, configureaza cumulul faptelor deja produse, astfel ca,variabilele (sau elementele surpriza) pot deturna perceptia asupra lucrurilor pe care credem ca le cunoastem. 

Metaforic vorbind,  drumul parcurs de Witold Glinski  si alti asemeanea lui, este calea propriei cunoasteri, a ta si a celor de langa tine.





luni, 9 aprilie 2018

In pauza


Suflarea calda, abia perceptibila, nu reusea sa incalzeasca mainile amortite, vinetii. Trebuia sa se miste. Insa, picioarele umflate, cu rani adanci, stranse in chingile bocancilor, paseau nesigur pe pamantul inghetat. O ceata groasa, laptoasa, acoperea transeea. 

Se afla in prima linie. Prima linie a frontului.

La 400 metri distanta de germani. Anul 1914, si era Craciunul.

Privirea obosita incerca sa patrunda, dincolo. Li se spusese sa fie in garda, sa nu paraseasca pozitiile de lupta.

Langa el, sute de soldati britanici insiruiti in transee, asteptau. Alaturi de sobolani, paduchi, duhoare si morti neingropati.

Privea cerul. Fulgi albi de zapada cadeau lin, arzandu-i fata. Umezeala din corp ii dadea frisoane. Iar gandurile, erau departe.

Insa, un zgomot din ce in ce mai pregnant, ii atrase atentia. Strangandu-si arma la piept, ciuli urechile. Lumini suspecte, inconjura transeea dusmanilor. A inceput?

Lipindu-se de peretii jilavi, isi ridica incet capul. Privirea ii ramase impietrita. Dincolo, parapetii pareau impodobiti cu lumini si felinare colorate.

Oare ochii sai desluseau bine?

Nu mai avu timp sa-si raspunda. 

Cu zambetul pe buze, o casca germana aparuta deasupra sa, ii spuse: Craciun fericit!

Corpul ii deveni moale, ca o carpa, cuprins de frisonul fricii. Tremurul mainilor  parea de nestavilit. Se uita la arma. Avea senzatia ce il trage in pamant. In pamantul inghetat.

Curand, alte uniforme germane, sarira in transee. In transeea lor. In noaptea asta nu tragem!

Mana ii aluneca. Arma, lipita de transee, cu baioneta infipta, astepta. Nu astazi, ii trecu prin minte.

Se auzea muzica. Silent Night. Germanii cantau in cor.

Isi intoarse privirea. Uniforme germane si britanice, isi oferau cadouri: tutun, alimente, ziare si suveniruri. Fotografii cu familii, copii si iubite  rasareau din buzunare ascunse. Vorbele curgeau de-a valma. Se intelegeau perfect. Fosti chelneri, frizeri in Anglia, acum soldati germani. Fosti prieteni.

Britanicii cantau. Alaturi de germani.

Asa ca, s-au mobilizat. Toti. Parea firesc un meci de fotbal in noaptea de Craciun. Era feeric.

A doua zi, si-au strans mortii. Si i-au ingropat impreuna, fata in fata.

Si s-au mobilizat.

Pentru lupta.

Armistitiul soldatilor, din Primul Razboi Mondial, mentionat in jurnale sau scrisori, a condus la masuri disciplinare. Insa, nimeni nu a fost deferit Curtii Martiale.  
         
Nu voi discuta aici despre codul militar. Sunt experti care fac asta.

Primul Razboi Mondial, ramane in istoria  umanitatii, drept unul dintre cele mai sangeroase conflicte cu milioane de victime.








Back to Top