Ciocanul ereticilor

Adept al crezului ca lutul carnii trebuie pedepsit pentru a elibera spiritul, Tomas de Torquemada, fondatorul de facto al Inchizitei, personaj auster si diabolic, ramane cunoscut in istorie datorita ororilor comise sub numele de Ciocanul ereticilor.

 

Este cel care va infiinta in intreaga Spanie, tribunale inchizitoriale, actionand sistematic in fiecare oras, instituind procesiunile si o data cu acestea influentand puternic comportamentul social al oamenilor.

 

Stapaniti de frica, oamenii acuzau, pentru a nu fi acuzati. In acea epoca nebuna, motivele par astazi povesti absurde : negustori rivali, rude nedorite, vecini stanjenitori, soti, sotii sau amante, accentuand pana la paroxism tensiunile celor ce se dusmaneau.

Inchizitia, functiona. 

 

Tortura si frica de tortura, erau armele perfecte. Puterea incredibila a Inchizitei stapanea destine intr-un sistem totalitar.

In 31 martie 1492, printr-un edict emis de regele Ferdinand al Spaniei, peste 40.000 de evrei neconvertiti sunt obligati sa parasesca Spania.

Insa cei ramasi, si asa zisi convertiti, sunt vanati, acuzati ca practicau in secret vechea religie.

Incepand de la varsta de 12 ani pentru fete si 14 ani pentru baieti, orice persoana putea ajunge in fata unui tribunal inchizitorial.

Valul de reclamatii false, umplea beciurile Inchizitiei.

Avand in vedere ca tortionarii erau platiti dupa numarul de marturisiri smulse, metodele de tortura erau extrem de meticuloase si cumplite.

Greutati mari de fier erau asezate pe corpul ereticului, gheata de metal incinsa era pregatita, ca si scaunul din care ieseau zeci de cuie ruginite, pentru a desclesta limba pacatosului. Pe masa intinsa, obiecte infioratoare prevesteau infernul : unelte pentru smulgerea unghiilor, a bucatilor de carne din corp, a sanilor femeilor, toate aliniate pentru a slavii credinta. Insa, cea mai teribila tortura era podro, tortura cu apa. Asezat pe un pat cu tepi, invinuitul legat cu funii mereu stranse pentru ca articulatiile sa se dizloce, capitula. 

Marturisea tot, chiar si ce nu a facut.

Abjur, abjur...

Ultima sansa era purificarea de pacate prin foc, adica rugul. Era locul unde ereticilor li se dadea ocazia sa-si retracteze credinta. Executiile erau insa atat de numeroase incat Inchizitia nu mai facea fata.

Astfel, autodafeurile au devenit o forma macabra de divertisment public.

In lumina lumanarilor, a rugaciunilor si a predicilor, autodafeurile erau ample, intr-un spectacol voit teatral. Cu profesionalism si rabdare, ardeai.

Cei ce marturiseau insa, erau izbaviti, altfel, ajungeai in iad. Totul se consemna, in cele mai mici detalii.

Numarul proceselor a fost enorm, mii de oameni pierind sub tortura sau pe rug, ravasind Spania, coloniile si Lumea Noua.

Nu crede...cauta, cerceteaza si...gaseste.

Tweet