duminică, 24 iunie 2018

Pe urmele mele


In 2009, Witold Glinski isi face publica povestea.

Ca orice poveste, argumentele pro si contra, se suprapun, una dintre intrebari fiind de ce Witold Glinski a asteptat 60 de ani pentru a vorbi? Cred ca relevanta raspunsului nu submineaza fabuloasa calatorie spre libertate.

Asadar, acest articol vizeaza in special, determinarea oamenilor in conditii extreme si lupta lor pentru supravietuire.

Arestat la varsta de 17 ani, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Witold Glinski este condamnat la 25 de ani de munca silnica. Este deportat intr-un gulag din Siberia, alaturi de alti mii de prizonieri. Reeducarea putea incepe.

Prin metode diverse: izolare, munca pana la epuizare, infometare, pedepse corporale extreme, carcera, torturi macabre si imbracaminte aproape inexistenta.

Recordul celei mai scazute temperaturi din zona cunoscuta drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului  a fost de -71.2° C.

Se estimeaza ca in primele luni de la sosire, 80% dintre prizonieri nu supravietuiau. Nelipisitele batai, epuizarea, bolile, foametea si frigul ii ingenunchiau.
Evadarile nu aveau prea multe sorti de izbanda. Clima aspra si ajutorul bastinasilor ce informau autoritatile in schimbul unor recompense tentante, reducea drastic visul libertatii.
Era locul in care se murea in picioare. Gardieni sovietici sprijiniti in timpul pazei de cate un copac, erau gasiti dimineata fara suflare, intr-o manta alba de gheata.




Cu toate acestea, in februarie1941, Witold Glinski impreuna cu alti sase prizonieri, incearca sa scape din gulag-ul de langa Yakutsk.
Scapati de patrule si caini de urmarire, ochii nu puteau cuprinde vasta pustietate inghetata. Insa, scopul era unul precis. De a ajunge la granita, aflata la 1600 mile departare. 




Ghidandu-se  dupa stele, inaintand anevoios, mereu infometati, cei sapte evadati vor traversa Siberia ajungand in desertul Gobi. 

In haine zdrentuite, sprijinindu-se in bastoane, sorbindu-si transpiratia sau propria urina, inconjurati uneori de lupi sau sacali, pescuind sau vanand animale, inaintarea continua.
Ajunsi la poalele Himalayei, solutia era una singura. Imensul lant muntos a caror varfuri pierdute in nori iti dadeau fiori, trebuia traversat.

Uneori cuvintele isi pierd sensul, insa daca te poti pozitiona intr-o clipa anume, in acea gandire sau tumult, probabil ca efortul, epuizarea, determinarea sau incrancenarea acestor oameni de a reusi, va fi surprinzator de palpabila.

Himalaya a fost traversata. Din cei sapte evadati, trei au murit pe drum.

Cei patru care au supravietuit, au ajuns in India, parcurgand pe jos in 11 luni, 6000 de km, un mars al ratacirii si al propriei regasiri.

Ajungand in cele din urma in Marea Britanie, Witold Glinski  se va alatura trupelor de eliberare din Normandia. Va lupta pana la sfarsit.

Desi priveste in gol, stii ca vede. Ceva ce tu poti doar sa banuiesti… Are 70 de ani si este orb. Degenerarea nervului optic cauzata de lipsa hranei. Locuieste de cincizeci de ani in Cornwall, alaturi de sotia sa, Joyce. 

Dupa razboi, Witold Glinski  va practica diverse meserii, lucrator agicol sau constructor de drumuri. Timp de douazeci de ani, va construi autostrazi.

Se stinge in 16 aprilie 2013 la varsta de 87 de ani.

In alta ordine de idei, concentrarea noastra asupra tuturor lucrurilor, ar trebui sa vizeze un singur aspect. Ceea ce nu stim, si nici nu putem anticipa. Consecinta predictiilor, configureaza cumulul faptelor deja produse, astfel ca,variabilele (sau elementele surpriza) pot deturna perceptia asupra lucrurilor pe care credem ca le cunoastem. 

Metaforic vorbind,  drumul parcurs de Witold Glinski  si alti asemeanea lui, este calea propriei cunoasteri, a ta si a celor de langa tine.





Back to Top