Surâdea.
Învăluit
de o lumina blanda, familiară, privea cu ochii minții.
Aceiași
bonetă așezată perfect simetric pe fruntea mamei, cu părul strâns
riguros într-un coc la spate, șuvițe răzlețe, albe, încadrându-i
ochii mereu intrebatori, mâinile tatălui ce se înălțau, coborau,
despicand povești și remarci nepotrivite, zâmbetul ascuns al copiilor,
râsete și zgomot de tacamuri, toți așezați în jurul unei mese de
basm.
Achtung!
Achtung!
Tunetul
vocii din difuzoare, îi scutură corpul, trezind-ul din reverie.
Se
întoarse brusc într-o parte, căzând de pe priciul suspendat.
Se
ridică cu greu, privindu-și genunchii ososi, insangerati și vanataile
de pe corp. Avea 28 de ani. Arata de 50.
Un
corp scheletic înfășurat în fâșii de zdrențe, petice ce abia reușeau
să-l acopere, darămite să-i țină de cald, un scalp ras cu ochi
înfundați în orbite și răni deschise pe picioare, innregrite de la o
vreme.
Se
îmbulzi alături de ceilalți deținuți spre platoul din față barăcilor.
Frigul
iernii îi taie răsuflarea.
Cu
toate acestea, își ocupă locul, în linie. În curând avea să afle.
Ca
o ultima ironie, un zâmbet abia schițat, îi încleșta maxilarul. Nici
măcar nu avea aur în gură. Puținii dinți pe care îi mai avea, atârnau
șovăielnic. Nu avea pantofi, șosete, haine, ochelari, par. Nimic din
toate acestea pentru a fi refolosite. Aur pentru a fi retopit și
transformat în lingouri, par pentru căptușeala cizmelor, oasele
scheletului pentru săpun. Acest ultim lucru se dovedise neprofitabil,
în urmă încercărilor asidue.
Însă,
era bogat. Avea ascuns în fâșiile ce-i îmbrăcau piciorul, o coja de
cartof.
Cine
s-ar fi încumetat să caute acolo? Picioarele innegrite duhneau
îngrozitor.
Se
încolona, alături de ceilalți deținuți.
Marșul
începea.
În
ultimele luni ale celui De-al Doilea Război Mondial, s-a încercat
evacuarea rapidă a lagărelor de concentrare, precum și ștergerea
oricăror urme. Distrugerea crematoriilor, a barăcilor, și a
însemnelor.
Înainte
de a părăsi lagărele, gropile comune au fost deschise, pentru a se
turna var nestins peste oseminte. Pentru că nu mai era timp, unele
gropi au rămas deschise alături de zeci de cadavre stivuite.
Coloane
întregi formate din cadavre vii, mănate de SS-iști, pornesc într-un
marș al morții. Sunt zeci de kilometrii ce trebuie parcurși.
Pe
drum, batranii, bolnavii și cei căzuți, cei care nu fac față efortului, precum
și cei care incearca să atingă libertatea, fugind dezoientati, sunt
lichidați.
Numărul
celor căzuți în marșurile morții este impresionat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu