Striviti in vagonul
inchis, ochii priveau in gol. Moartea dadea tarcoale, in timp ce urina scursa
la picioare ardea orice farama de demnitate.
Duba mortii transporta
vieti. Vieti pierdute, intr-un sistem malefic.
Atingand dimensiuni
inspaimantatoare, represiunea functiona.
Smulsi si aruncati afara
de catre brigadieri, incepea reeducarea carpelor
opuse sistemului.
Poarta Alba ii astepta.
Pasii tarsiti incercau
sa-si faca loc pe priciurile supraetajate. Dreptul la viata sau la moarte,
apartinea brigadierilor.
Munca pana la epuizare
si vesnica foame era tratamentul obisnuit, insa neindeplinirea normei atragea
sanctiuni severe: carcera, bataia la sezutul gol sau atarnarea cu capul in jos.
Insa, metodele dure de
tortura functionau: tratarea ranilor cu sare, smulgerea parului din cap, bataia
cu lopata sau cravasa, strivirea unghiilor sau orice alta metoda considerata
productiva de catre brigadier.
Se considera ca 25%
dintre ocupantii lagarului erau turnatorii ofiterului politic sau
brigadierului.
Elementele nocive
sistemului, erau anihilate incet, dar sigur.
Repartizarea
medicamentelor si asistenta medicala acordata detinutilor politici era supusa
restrictiilor speciale. Uitati in propria mizerie, o noua era luminoasa se
construia.
Ma gandesc la cuvantul
inuman, dar nu mai stiu ce inseamna.
In morga de la Poarta Alba, trupuri dezgolite, schetele
peste schelete, aruncate de-a valma,
asteptau.
Conform istoricilor, in
perioada 1944-1964 intre un million si doua milioane de oameni au fost
incarcerati din motive politice, cu precadere oameni de valoare din toate
domeniile.
Dusmani ai poporului, cu pareri si credinte proprii.
Frica de
intelectualitate se platea.
Gardianul: mai crezi, ba, in Dumnezeu?
Au muscat din sufletul nostru pana nu am mai putut. (Nicolae Purcarea)
Doclitatea absoluta, o
constanta demonica.
La ora cand cobor, legat
in fiare,
sa-mi ispasesc osanda
cea mai grea,
cu fruntea-n slava strig
din inchisoare:
- Nu-s vinovat fata de
tara mea. (Andrei Ciurunga)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu