Pe urmele mele

In 2009, Witold Glinski isi face publica povestea.

Ca orice poveste, argumentele pro si contra, se suprapun, una dintre intrebari fiind de ce Witold Glinski a asteptat 60 de ani pentru a vorbi? Cred ca relevanta raspunsului nu submineaza fabuloasa calatorie spre libertate.

Asadar, acest articol vizeaza in special, determinarea oamenilor in conditii extreme si lupta lor pentru supravietuire.

Arestat la varsta de 17 ani, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Witold Glinski este condamnat la 25 de ani de munca silnica. Este deportat intr-un gulag din Siberia, alaturi de alti mii de prizonieri. Reeducarea putea incepe.

Prin metode diverse: izolare, munca pana la epuizare, infometare, pedepse corporale extreme, carcera, torturi macabre si imbracaminte aproape inexistenta.

Recordul celei mai scazute temperaturi din zona cunoscuta drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului  a fost de -71.2° C.

Se estimeaza ca in primele luni de la sosire, 80% dintre prizonieri nu supravietuiau. Nelipisitele batai, epuizarea, bolile, foametea si frigul ii ingenunchiau.

Evadarile nu aveau prea multe sorti de izbanda. Clima aspra si ajutorul bastinasilor ce informau autoritatile in schimbul unor recompense tentante, reducea drastic visul libertatii.

Era locul in care se murea in picioare. Gardieni sovietici sprijiniti in timpul pazei de cate un copac, erau gasiti dimineata fara suflare, intr-o manta alba de gheata.

Cu toate acestea, in februarie1941, Witold Glinski impreuna cu alti sase prizonieri, incearca sa scape din gulag-ul de langa Yakutsk.

Scapati de patrule si caini de urmarire, ochii nu puteau cuprinde vasta pustietate inghetata. Insa, scopul era unul precis. De a ajunge la granita, aflata la 1600 mile departare. 

Ghidandu-se  dupa stele, inaintand anevoios, mereu infometati, cei sapte evadati vor traversa Siberia ajungand in desertul Gobi. 

In haine zdrentuite, sprijinindu-se in bastoane, sorbindu-si transpiratia sau propria urina, inconjurati uneori de lupi sau sacali, pescuind sau vanand animale, inaintarea continua.

Ajunsi la poalele Himalayei, solutia era una singura. Imensul lant muntos a caror varfuri pierdute in nori iti dadeau fiori, trebuia traversat.

Uneori cuvintele isi pierd sensul, insa daca te poti pozitiona intr-o clipa anume, in acea gandire sau tumult, probabil ca efortul, epuizarea, determinarea sau incrancenarea acestor oameni de a reusi, va fi surprinzator de palpabila.

Himalaya a fost traversata. Din cei sapte evadati, trei au murit pe drum.

Cei patru care au supravietuit, au ajuns in India, parcurgand pe jos in 11 luni, 6000 de km, un mars al ratacirii si al propriei regasiri.

Ajungand in cele din urma in Marea Britanie, Witold Glinski  se va alatura trupelor de eliberare din Normandia. Va lupta pana la sfarsit.

Desi priveste in gol, stii ca vede. Ceva ce tu poti doar sa banuiesti… Are 70 de ani si este orb. Degenerarea nervului optic cauzata de lipsa hranei. Locuieste de cincizeci de ani in Cornwall, alaturi de sotia sa, Joyce. 

Dupa razboi, Witold Glinski  va practica diverse meserii, lucrator agicol sau constructor de drumuri. Timp de douazeci de ani, va construi autostrazi.

Se stinge in 16 aprilie 2013 la varsta de 87 de ani.

In alta ordine de idei, concentrarea noastra asupra tuturor lucrurilor, ar trebui sa vizeze un singur aspect. Ceea ce nu stim, si nici nu putem anticipa. Consecinta predictiilor, configureaza cumulul faptelor deja produse, astfel ca,variabilele (sau elementele surpriza) pot deturna perceptia asupra lucrurilor pe care credem ca le cunoastem. 

Metaforic vorbind,  drumul parcurs de Witold Glinski  si alti asemeanea lui, este calea propriei cunoasteri, a ta si a celor de langa tine.

Tweet

Sunetul straniu al thereminului

Descris de Harold C.Schonberg drept un violoncel pierdut intr-o ceata deasa, istoria thereminului este uimitoare.

Conceput fara a fi atins, stranietatea sunetelor emise de theramin a fost demonstrata pentru prima data in 1920 la Moscova, in fata lui Lenin. Impresionat de demonstratie, Lenin decide promovarea aparatului prin trimiterea inventatorului rus Leon Theremin in Europa si apoi in New York City. In 1927, aparatul este prezentat la Berlin, printre participanti aflandu-se si Albert Einstein. Sunetele emise prin miscarea mainilor intre doua campuri electromagnetice, impresioneaza audienta. Mai mult decat atat, volumul poate fi controlat prin deplasarea mainii stangi inainte si inapoi in fata buclei de metal.

Ajuns in 1927 pe pamant american, Leon Theremin isi patenteaza inventia, negociind incheierea unui contract cu RCA pentru producerea in masa a instrumentului si distribuirea sa pe piata. Faima mult dorita nu se lasa asteptata. Usile din inalta societate se deschid amplificandu-i noile inventii si performante.

Laboratorul Theremin produce insa si sisteme de securitate electronice, unul dintre acestea fiind instalat in renumita inchisoare Sing Sing (numele provine din amerindiana Sint Sinks - piatra pe piatra).

Accesul la diverse informatii, documente sensibile si secrete comerciale, dau nastere controverselor, unii critici considerandu-l pe Leon Theremin spion NKVD (precursorul KGB) a carui misiune este spionajul industrial, motivul-cheie fiind insusi thereminul.

Insa, demonstratiile la Carnegie Hall si Metropolitan Opera House sunt asteptate si aplaudate la scena deschisa. Nici Hollywood-ul nu asteapta, sunetele stranii ale thereminului fiind perfecte pentru filmele lui Alfred Hitchcock. 

 

In 1930, Leon Theremin se casatoreste cu dansatoarea de balet afro-american, Lavinia Williams, insa timpul petrecut impreuna este scurtat de disparitia misterioasa a lui Theremin in 1938.

Controversele izbucnesc. 

 

In timp ce unii considera ca inventatorul rus a fugit din proprie vointa, altii cred ca a fost repatriat cu forta de agentii sovietici.

Intors in Uniunea Sovietica, in conditii inca neelucidate, Leon Theremin este condamnat.

Acuzat de tradare de catre Stalin, pe motiv ca a desfasurat propaganda anti-sovietica in timpul sederii sale in SUA, Theremin ia calea Siberiei.

Dupa cateva luni, insa, este transferat intr-un laborator secret din Gulag. Alaturi de alti oameni de stiinta, Theremin creeaza dispozitive de ascultare. Ia nastere astfel, The Thing.

In 4 august 1945, o delegatie de pionieri a URSS-ului acorda in semn de prietenie ambasadorului american din Moscova, o placa de lemn sculptat reprezentand Marele Sigiliu al Statelor Unite. Timp de sapte ani, cadoul va ramane atarnat in biroul ambasadorului. Printr-o intamplare, in 1952 se descopera o chestie micuta incorporata in tablou. Temerile devin realitate. Este un dispozitiv de ascultare. Numit The Thing acesta a transmis conversatii confidentiale timp de sapte ani.

Reabilitat dupa multi ani de captivitate, Leon Theremin a fost recompensat in 1947 cu premiul Stalin, contributia sa in tehnologia de spionaj fiind remarcabila.

Devenit omul de stiinta al KGB-ului pentru proiecte speciale pana in 1966, Leon Theremin s-a intors in anii 70 la Conservatorul din Moscova ca profesor de acustica. Dupa un timp insa, proiectele electronice muzicale sunt interzise, iar Theremin este expluzat, viziunea sa asupra muzicii fiind considerata ciudata.

In 1993, la varsta de 97 de ani, Leon Theremin se stinge.

Priveste...dincolo de umbre...

Tweet

Sunt sanatos si o duc foarte bine

Murmurul soaptelor speriate se auzea tot mai des pe ulitele satelor. Zvonuri contradictorii impietreau lumina zilei. Totul era pierdut.

In 1941 lista facuta pe baza denunturilor, era gata. Incepea marea deportare a elementelor antisovietice din Basarabia si Nordul Bucovinei.

In plina noapte, batai ferme in usi si ferestre, spargeau vieti. Aveau doar cinsprezece minute sa indese in bagaje...ultima lor viata.

Aliniati in statiile de cale ferata, membrii fiecarei familii erau separati. Manati din spate ca vitele, vedeau ca prin ceata inscrisurile de pe vagoane: Tren cu muncitori romani care au fugit din Romania, de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori!

 

Aruncati pe podelele murdare ale vagoanelor, suierul locomotivelor anunta raiul ce avea sa vina.

Drumul lung si conditiile mizerabile, taiau in carne vie. Hraniti doar cu peste sarat si 200 de grame de apa pe zi, supravietuirea in trenul mortii, parea o gluma. In fiecare statie, tunetul usilor deschise scuipa afara zeci de cadavre. 

 

Aburul mirosurilor pestilentioase plutea in fiecare cusca ciuntind dorinta de a trai.

Geamurile mici acoperite cu plase de fier, taia lumina soarelui si orice tentativa de evadare.

O gaura in podeaua vagonului tinea loc de WC – mizeria umana capatase un nou nume.

Ajunsi la destinatie dupa saptamani infernale, slabiti si dezorientati, cei inca in viata incercau sa paseasca...stiau doar, ca daca vor ramane in urma, vor fi sfasiati de cainii-lup ai supraveghetorilor.

Urma...marea dezinfectare si drumul chinuitor spre baraci.

Trierea sufleteor nu era insa gata. Capul familiei lua drumul gulagului, ceilalti membrii fiind deportati in Siberia sau Kazahstan pentru a munci in silvicultura, cooperative mestesugaresti sau colhozuri.

Mirosul florilor era deja uitat.

Numarul celor care au cunoscut deportarea este coplesitor, amintesc insa de povestea lui Constantin Mihalcea din Lapusata-Valcea.

Capturat de rusi si considerat criminal de razboi, Constantin Mihalcea este trimis la munca intr-un lagar din Siberia. Timp de patru ani va muncii pe branci intr-o mina de cocs.

Lasati sa scrie cate o fraza pentru cei de acasa, scrisoarea lui mi se pare memorabila : Sunt sanatos si o duc foarte bine.

Restul e...

surse : Wikipedia

Sase ani in minele din Siberia – Eugen Dinu

Tweet