Ciocanul ereticilor

Adept al crezului ca lutul carnii trebuie pedepsit pentru a elibera spiritul, Tomas de Torquemada, fondatorul de facto al Inchizitei, personaj auster si diabolic, ramane cunoscut in istorie datorita ororilor comise sub numele de Ciocanul ereticilor.

 

Este cel care va infiinta in intreaga Spanie, tribunale inchizitoriale, actionand sistematic in fiecare oras, instituind procesiunile si o data cu acestea influentand puternic comportamentul social al oamenilor.

 

Stapaniti de frica, oamenii acuzau, pentru a nu fi acuzati. In acea epoca nebuna, motivele par astazi povesti absurde : negustori rivali, rude nedorite, vecini stanjenitori, soti, sotii sau amante, accentuand pana la paroxism tensiunile celor ce se dusmaneau.

Inchizitia, functiona. 

 

Tortura si frica de tortura, erau armele perfecte. Puterea incredibila a Inchizitei stapanea destine intr-un sistem totalitar.

In 31 martie 1492, printr-un edict emis de regele Ferdinand al Spaniei, peste 40.000 de evrei neconvertiti sunt obligati sa parasesca Spania.

Insa cei ramasi, si asa zisi convertiti, sunt vanati, acuzati ca practicau in secret vechea religie.

Incepand de la varsta de 12 ani pentru fete si 14 ani pentru baieti, orice persoana putea ajunge in fata unui tribunal inchizitorial.

Valul de reclamatii false, umplea beciurile Inchizitiei.

Avand in vedere ca tortionarii erau platiti dupa numarul de marturisiri smulse, metodele de tortura erau extrem de meticuloase si cumplite.

Greutati mari de fier erau asezate pe corpul ereticului, gheata de metal incinsa era pregatita, ca si scaunul din care ieseau zeci de cuie ruginite, pentru a desclesta limba pacatosului. Pe masa intinsa, obiecte infioratoare prevesteau infernul : unelte pentru smulgerea unghiilor, a bucatilor de carne din corp, a sanilor femeilor, toate aliniate pentru a slavii credinta. Insa, cea mai teribila tortura era podro, tortura cu apa. Asezat pe un pat cu tepi, invinuitul legat cu funii mereu stranse pentru ca articulatiile sa se dizloce, capitula. 

Marturisea tot, chiar si ce nu a facut.

Abjur, abjur...

Ultima sansa era purificarea de pacate prin foc, adica rugul. Era locul unde ereticilor li se dadea ocazia sa-si retracteze credinta. Executiile erau insa atat de numeroase incat Inchizitia nu mai facea fata.

Astfel, autodafeurile au devenit o forma macabra de divertisment public.

In lumina lumanarilor, a rugaciunilor si a predicilor, autodafeurile erau ample, intr-un spectacol voit teatral. Cu profesionalism si rabdare, ardeai.

Cei ce marturiseau insa, erau izbaviti, altfel, ajungeai in iad. Totul se consemna, in cele mai mici detalii.

Numarul proceselor a fost enorm, mii de oameni pierind sub tortura sau pe rug, ravasind Spania, coloniile si Lumea Noua.

Nu crede...cauta, cerceteaza si...gaseste.

Tweet

Catarii – de la erezie la legenda

Stramosii Carbonarilor italieni si scotieni si adepti ai gnosticilor timpurii, catarii intra in istorie in jurul anului 1160, cand in Rhenania creste numarul rugurilor inaltate impotriva lor.

Considerati eretici, Biserica infiinteaza temuta Inchizitie, pentru a-i combate si a-i face sa dispara in flacari.

Provincia Languedoc – cunoscuta in vechime sub numele de Occitania – era considerata una dintre regiunile marcate de insemnul ereziei. Provincia beneficia de importante libertati, avand propria cultura si limba, propriile traditii, influenta regelui Frantei fiind extrem de slaba in aceasta comunitate.

Cunoscuti ca bons hommes sau oameni buni, catarii duceau o viata simpla, singura lor preocupare fiind religia. Preotii catarilor – cunoscuti sub numele de perfecti – erau asceti deosebiti, duceau o viata cumpatata, fiind dedicati numai bogatiilor spirituale si ajutorarii oamenilor.

Dr. Arthur Guirdham scria : “Exista o considerabila asemanare intre catarism si budism…adeptii ambelor religii cred in reincarnare, in abstinenta de la consumarea carnii, desi consumul carnii de peste le era permis catarilor, in non-violenta, precum si in faptul ca era un pacat sa iei viata oricarei fiinte vii, chiar si a unui animal”.

De asemenea, toti membrii botezati de grup erau egali din punct de vedere spiritual, inclusiv femeile, avand ca singur sacrament consolamentum, care avea valoare de hirotonisire, intrand astfel, in totala contradictie cu dogmele vremii.

Dr.Guirdham afirma : “Pentru ei, Hristos nu exista in trup omenesc, ci intr-unul spiritual. Inchizitia a tradus gresit aceasta interpretare ca insemnand ca, pentru catari, Hristos era un fel de fantoma”.

Desi traiau si se manifestau pasnic, catarii nu recunosteau autoritatea papala, devenind astfel, o amenintare pentru Vatican.

In 1145, Papa Eugenius al III-lea trimite in Languedoc, sa predice impotriva catarilor pe Sfantul Bernard, nimeni altul decat patronul templierilor. Acesta va raporta Papei : “ Nu exista predici mai profund crestine decat ale lor si morala lor este pura”.

Cu toate acestea, Vaticanul incepe ca conceapa planuri de nimicire a catarilor, astfel ca, la apelul Papei Inocentiu al III-lea se lanseaza cruciada impotriva ereticilor albigenzi, ultimul perfect fiind ars pe rug in 1321.

La intrebarea pe cine sa ucida si cum sa-i deosebeasca pe eretici de crestini, Simon de Monfort, primeste raspunsul care va ramane in istorie : “Omorati-i pe toti, Dumnezeu ii va recunoaste pe ai lui “.

Istoria tragica a catarilor pare ca se incheie in Evul Mediu, dar, legenda continua, deoarece se crede ca patru dintre perfecti au reusit sa evadeze din subteranele citadelei de la Languedoc, ajutandu-se de franghii, ducand cu ei o comoara nepretuita.

…apare astfel, legenda Sfantului Graal.

Tweet