duminică, 27 aprilie 2014

A fi sau A nu fi



In 1564, se naste la Stratford-upon-Avon, dramaturgul cel mai interpretat din toate timpurile – William Shakespeare. Data zilei sale de nastere ramane si astazi incerta, datorita dovezilor neconcludente, astfel ca, presupunerea nasterii sale in ziua de 23 aprilie, ramane unanim cunoscuta.

Fiu al unui manusar, se crede ca William Shakespeare a urmat cursurile Noii Scoli King (King’s New School) in Straford, fiind initiat in tainele gramaticii si a limbilor clasice.

Ajuns la Londra, William Shakespeare isi etaleaza aptitudinile de actor, optand in cele din urma, pentru calitatea de dramaturg.


Cu toate acestea, insa, in 400 de ani, nu a fost descoperit nici un document, care sa ateste ca celebrele opere au fost scrise de mana sa.


 

Avand in vedere ca William Shakespeare a dispus de o educatie modesta, neputand fi explicate vastele cunostiinte de geografie si a limbilor straine, unele voci sustin faptul ca in spatele acestor scrieri, se afla un alt autor. Perioada dintre anii 1585 si 1592, considerati ani pierduti, precum si putinele urme lasate in documentele istorice ale vremii, fac plauzibila, aceasta presupunere.

Traind intr-un loc supraaglomerat, plin de sobolani, in conditii de mizerie si de imoralitate, Londra acelor vremuri ascundea boli grave, ca ciuma bubonica, sifilis, tifos, variola si malarie, decimand populatia, astfel ca, speranta de viata era de doar 35 de ani.

Contemporan cu Shakespeare si rivalul sau cel mai important, era redutabilul Christopher Marlowe, poet si autor apreciat de tragedii elisabetane. Sa fie Marlowe autorul pieselor Othello si Negutatorul din Venetia, asa cum sustin unii istorici?

Ipoteza controversata, avand in vedere ca in 1593, Christopher Marlowe este injunghiat mortal intr-o incaierare din Deptford, realizatorul filmului Shakespeare in love – Tom Stoppard – propunand ideea ca moartea acestuia s-a fi datorat si implicarii lui Shakespeare, pentru a pune capat rivalitatii existente.

Altii sunt insa de parere, ca Christopher Marlowe si-a inscenat propria moarte pentru a scapa de creditori, scriind din refugiul anonimatului piese care vor fi atribuite ulterior lui Shakespeare. Ca masura de protectie si pentru a nu i se descoperi identitatea, toate manuscrisele sale au fost transcrise de un copist pe nume Thomas Walsingham, aranjament ce explica perfectiunea primelor schite dramatice ale marelui Will.

Un alt personaj considerat adevaratul Shakespeare, este Sir Francis Bacon, cel care se descrie in scrisorile sale drept un poet ascuns, descendenta sa aristocrata nepermitandu-i sa se bucure de faima literara. Mai mult decat atat, singurul caiet a lui Shakespeare descoperit vreodata a fost…Promus a lui Bacon.

Altii considera ca autorul operelor lui Shakespeare, este aristocratul Edward de Vere, al 17-lea duce de Oxford, obligat sa foloseasca un pseudonim, masura mai mult decat necesara in anii acelor vremuri, intrucat un aristocrat nu putea scrie texte pentru teatrul public, fapt considerat rusinos.

Existenta numeroaselor speculatii, aduc in prim plan opere remarcabile, dar determina spectatorii sa priveasca si in spatele cortinei.

La varsta de 52 de ani, William Shakespeare moare, lasand in urma sa, sotia si doua fiice, complet analfabete. Ca mostenire, Shakespeare lasa sotiei cel de-al doilea pat al sau, lipsit de pureci si paduchi – un dar nepretuit al acelor vremuri.
Nu este mentionat in testamentul sau, nici o carte sau un manuscris. Mister sau farsa? 

 

 A fi sau A nu fi?...aceasta-i intrebarea.





Gravura Droeshout, aprobata de Ben Jonson, considerata asemanatoare chipului lui Shakespeare, nu este relevanta. In prezent, nu exista nici o descriere a aspectului sau fizic, sau o certitudine ca Shakespeare a comandat vreodata un portret.

Insa…chipul sau cioplit in vers ramane…nemuritor.

2 comentarii:

Back to Top