Cunoscuta si ca ziua de Ispas – denumire provenita de la
personajul mitic care ar fi asistat la Inaltarea Domnului – porti ascunse se
deschid, pentru a celebra obiceiuri si ritualuri magice.
Praznuit ca un adevarat sfant, se crede ca Ispas a fost
un om vesel, de aceea in ziua celebrarii Inaltarii Domnului, credinciosii
sarbatoresc miracolul prin armonie, si uneori prin sacrificii sangeroase.
Pastrand credinta ca unele spirite ale mortilor se
ratacesc, devenind strigoi ce ataca animale si oameni, in noaptea si ziua de
Ispas se efectueaza numeroase practici magice de aparare.
Este ziua in care se spune ca lupii pandesc la izvoare,
aruncand astfel povestea in sec.al XVIII, in sudul Frantei.
In 1764 teroarea se dezlantuie asupra unui mic sat
francez, transformand mituri si legende intr-un caz extrem de bine documentat,
sustinut de dovezi materiale si martori credibili.
Asemanator unui lup urias, cu gheare imense, coama rosie
si urechi ca niste coarne, strania aparitie cunoscuta mai tarziu ca Fiara din Gevaudan, va sadi in sufletele
satenilor credinta ca diavolul ii pedepseste.
Atacand cu o ferocitate cumplita, in salturi de peste 10
metri si cu sunete ingrozitoare, masacrul se declanseaza. Sunt mutilati, ucisi
si mancati peste 318 persoane, poienile din Gevaudan
si albia satului primind in bratele lor cadavre sfartecate si ramasite umane.
Pentru cei cativa supravietuitori, socul este cumplit. Daca unii dintre ei reusesc sa descrie bestia, altii isi pierd graiul sau innebunesc.
Daca dovezile sunt peste tot, ramane o intrebare :
de unde vine aceasta creatura infricosatoare ?
Atribuindu-i-se o inteligenta umana, remarcata datorita perversitatii crimelor comise, intrebari
stranii raman fara raspuns, facand loc controverselor.
In timp ce panica cuprinde satele din jur, pustiindu-le,
autoritatile vremii hotarasc sa inarmeze taranii si sa trimita in zona patru
companii de dragoni care sa anihileze Fiara.
Nici rugaciunile, nici gloantele, nici uciderea a peste
1200 de lupi, nici otravirea cadavrelor, nici premiul pus pe capul bestiei, nu
poate opri insa masacrarea locuitorilor.
Din neagra disperare ce cuprinde satul, se desprinde o
concluzie terifianta : nu este lup…
Povestea face inconjurul Europei, astfel ca eforturile de anihilare a Fiarei se intetesc.
Strapuns de o lance, de cea careia i se va ridica o
statuie si va fi cunoscuta ca Fecioara
din Gevaudan, impuscat in cap, declarat mort si disecat de autoritati,
expus la Versailles ca un lup monstruos, Fiara
din Gevaudan pare …istorie. Eroii sunt recompensati iar lumea sarbatoreste.
Cu toate acestea insa, noi atacuri ale Fiarei ingrozesc locuitorii din Gevaudan.
Intr-o scrisoare ajunsa la autoritati, parohul Ollier
declara : Fiara nu e moarta, Fiara
nu este un lup…
Ziua cea din urma, soseste insa…
La marginea padurii, un om sta ingenuncheat si se
roaga…din desisul copacilor, Fiara isi
face simitia prezenta…nu ataca, pare linistita, adulmecand tremurul cuvintelor Fiara, nu vei mai manca pe nimeni…nu are
timp sa se dezmeticeasca, pentru ca un glonte de argint strapunge aerul cu
iuteala, infigandu-i-se in corp…
Bestia uriasa…cade…
In Arhivele Nationale ale Frantei este consemnat : acest animal nu pare a fi un lup…
Nenumarate teorii au incercat sa descifreze enigma Fiarei, pornind de la comportamentul sau
si pana la ochii ce pareau sa-l tradeze : avea ochii unei fiinţe care fusese
cândva om, dar acum aparţinea diavolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu