Iulia Hasdeu – la capatul timpului

Dincolo de vremuri, ca o poveste fara sfarsit, dainuie si astazi intr-o lumina diafana, netarmurita iubire dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu si geniala sa fiica, Iulia.

Justitiar, ironic si critic, Bogdan Petriceicu Hasdeu, publica pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, astfel ca, in anul 1869, candidatura sa la Academie, este respinsa.

Nimic nu avea insa, sa tulbure fericirea nascuta in casa sa, pe nume Iulia.

Dovedindu-se un copil precoce, la 4 ani, Iulia stie sa scrie, iar la 11 ani absolva gimnaziul, scriind poeme in limba franceza, pictand, compunand, uimind prin talentul sau.

In 1886, la numai 16 ani, Iulia Hasdeu se inscrie la Sorbona, fiind prima femeie din Romania care studiaza la prestigioasa universitate. Invitata la cele mai importante intalniri culturale din Europa, Iulia este la 18 ani, fata care a terminat doua facultati, geniul ce trebuie cunoscut. 

De nicaieri, insa, apar primele semne ale tuberculozei. Horatata sa lupte cu boala, Iulia paraseste Parisul, pentru Elvetia si Italia, sperand ca locurile insorite sa-i atenueze starea de sanatate. 

In 1888, tatal isi aduce fiica la Bucuresti, incercand prin tratamente, sperante si disperare sa salveze viata fiicei sale. Zilele,se scurg insa, intr-o clipita, Iulia luandu-si in cele din urma, ramas bun.

Ramas neconsolat, batranul carturar traieste dupa 6 luni de la moartea fiicei sale, o experienta unica.

Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu - (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.

Aceste randuri, vor marca inceputul unei corespondente neintrerupte intre Bogdan Petriceicu Hasdeu si fiica sa, ampla sa lucrare Sic Cogito, fiind dictata aproape in intregime de spiritul Iuliei, aprofundand ideea ca nu suntem doar ceea ce vedem, ci mai degraba devenim ceea ce gandim, vorbim sau intreprindem.(Codul lui Oreste – Oreste Teodorescu)

Mai mult decat atat, cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu si castelul de la Campina ridicat in memoria sa, au fost construite sub indrumarea spiritului sau.

Cei ce intra in Castelul de la Campina, pasesc pe un alt taram. Aici sunt gravate la cererea Iuliei, legi menite sa ne opreasca din drum…

Cand noaptea se asterne peste castel, vecinii aud pianul cantand, convinsi fiind ca spiritul Iuliei n-a plecat niciodata…

A existat o vreme cand nu eram nimic (Coran)

Tweet