SIDDHARTHA

Aceasta este legenda șamanului Siddhartha – fiu de brahman - și a prietenului  său Govinda, fascinant descrisă de către scriitorul german Hermann Hesse, în poemul său indian, cu același nume.

Legendă - ce avea să-i schimbe acestui mare scriitor, destinul și întreaga existență.

După îndelungi peregrinări, cei doi prieteni – Siddhartha și Govinda -  se alătură mulțimilor de credincioși și pelerini, în drumul lor spre întâlnirea cu marele Buddha.

Întâlnirea cu Buddha – cel care a descoperit sensul profund al vieții și starea de Nirvana – nu îl face pe Siddhartha să-i urmeze calea, deoarece acesta este convins că în drumul său spre iluminare, nu trebuie să fie călăuzit de vreun maestru spiritual.

Curând însă, meditând în singurătate, Siddhartha își dă seama că în setea lui de cunoaștere și perfecțiune, a uitat să vadă frumusețea lumii “căci căutând unitatea, el respinsese diversitatea…..acum însă, nu mai era decât Siddhartha, cel care se trezise și nimic altceva”.

Siddhartha hotareste să caute iluminarea în lumea simțurilor, în timp ce, prietenul său Govinda, devine discipolul lui Buddha.

Reflectând asupra acestei revelații, Siddhartha intră într-un sat cu colibe de chirpici și vede o femeie tânără, spălând rufe în râu. Acesta este momentul, în care simțurile i se aprind, iar dorința se trezește la viată, căci fiul brahmanului rămâne cutremurat în fata femeii superbe cu o “gura ca o smochină, abia ieșită din floare”.

Pătruns de fiorul dragostei, Siddhartha află că numele femeii este Kamala, o vestită curtezană, ce face parte dintr-o castă foarte influentă.

Siddhartha îi propune curtezanei, un târg: ea să-l învețe plăcerile dragostei, iar el s-o îndrume în “arta de a gândi, de a posti, de a aștepta și de a scrie versuri”.

Cu timpul, Siddhartha, pătrunde într-o lume cu totul diferită, dar, datorită cunostiintelor sale, devine un om bogat, respectat și influent.

Peste învățăturile dobândite printre șamani, se așterne farmecul unei vieți blazate, sățioase, iar Siddhartha devine fără să-și dea seama, un nefericit atras de jocuri de noroc, bani, orgii, băutură  și sete de putere.

Cu toate acestea, “din când în când, deslușea în străfundul pieptului sau un glas, ușor, firav, care-l avertiza încet, i se jeluia încet, iar el abia dacă-l mai auzea”.

Dându-și seama că spiritul sau moare, cuprins de deznadejde, scârbit de propriile vicii și cu sufletul secat, Siddhartha, se hotaraste să fugă din oraș, să o uite pe Kamala, realizând că iluminarea mult dorita este un vis ce abia se mai întrezărește.

Dorindu-și moartea, Siddhartha, adoarme pe malul Gangelui, frânt de oboseală și murmurând " OM ", cuvânt ce îi reamintește de “indestructibilitatea vieții, de tot ceea ce el uitase”. A înțeles că lumea simțurilor pe care tocmai o străbătuse, te prind în capcana iluziilor și a dorințelor deșarte.

Scuturându-se de incertitudini, de trufie și de suferință, Siddhartha se angajează ajutor de luntraș, ducând o viată simplă, dar fericită, pe fluviul care l-a readus la viată.

Anii au trecut senini și liniștiți, dar, într-o zi, Siddhartha  zărește pe malul fluviului o femeie simplă și un băiat ce țipă după ajutor,  deoarece mama sa fusese mușcată de un șarpe. Într-un suflet, Siddhartha le sare în ajutor,  dându-și seama dintr-o privire și cuprins de tulburare, că…era Kamala, iubita lui….iar acel copil, era propriul său fiu.

 

“Stătu multă vreme așa, privind la chipul ei stins. Ii privi multă vreme gura, gura ei îmbătrânită, obosită, cu buzele subțiate, si își aduse aminte că odinioară, in primăvara vieții sale, comparase aceasta gura cu o smochină abia ieșită din floare. Stătu așa multă vreme, citind pe chipul acela palid, in ridurile obosite, își văzu propriul chip zăcând in același mod, la fel de alb, la fel de stins, si văzu totodată chipul său si chipul ei din tinerețe, cu buzele roșii, cu ochii înflăcărați”.

“Își dădu seama…. de veșnicia fiecărui moment”.

           

Doar fluviul curgea liniștit și blând, dezvăluind pacea  mult căutată.

 

Tweet