Dincolo de
vremuri, ca o poveste fara sfarsit, dainuie si astazi intr-o lumina diafana,
netarmurita iubire dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu si geniala sa fiica, Iulia.
Justitiar,
ironic si critic, Bogdan Petriceicu Hasdeu, publica pamflete dure la adresa
oamenilor politici ai vremii, astfel ca, in anul 1869, candidatura sa la
Academie, este respinsa.
Nimic nu
avea insa, sa tulbure fericirea nascuta in casa sa, pe nume Iulia.
Dovedindu-se
un copil precoce, la 4 ani, Iulia
stie sa scrie, iar la 11 ani absolva gimnaziul, scriind poeme in limba
franceza, pictand, compunand, uimind prin talentul sau.
In 1886, la
numai 16 ani, Iulia Hasdeu se inscrie
la Sorbona, fiind prima femeie din Romania care studiaza la prestigioasa
universitate. Invitata la cele mai importante intalniri culturale din Europa, Iulia este la 18 ani, fata care a
terminat doua facultati, geniul ce trebuie cunoscut.
De nicaieri,
insa, apar primele semne ale tuberculozei. Horatata sa lupte cu boala, Iulia paraseste Parisul, pentru Elvetia
si Italia, sperand ca locurile insorite sa-i atenueze starea de sanatate.
In 1888, tatal isi aduce fiica la Bucuresti, incercand prin
tratamente, sperante si disperare sa salveze viata fiicei sale. Zilele,se scurg
insa, intr-o clipita, Iulia luandu-si
in cele din urma, ramas bun.
Ramas neconsolat, batranul carturar traieste dupa 6 luni de
la moartea fiicei sale, o experienta unica.
Trecusera sase luni
dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise
inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de
lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe
creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana
mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate,
intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata
mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult.
Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat
dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si
cetii acolo foarte limpede:
Je suis heureuse; je
t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu - (Sunt
fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia
Hasdeu)
Era scris si iscalit cu
slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.
Aceste randuri, vor marca inceputul
unei corespondente neintrerupte intre Bogdan Petriceicu Hasdeu si fiica sa,
ampla sa lucrare Sic Cogito, fiind
dictata aproape in intregime de spiritul Iuliei,
aprofundand ideea ca nu suntem doar ceea
ce vedem, ci mai degraba devenim ceea ce gandim, vorbim sau intreprindem.(Codul
lui Oreste – Oreste Teodorescu)
Mai mult decat atat, cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu si castelul
de la Campina ridicat in memoria sa, au fost construite sub indrumarea
spiritului sau.
Cei ce intra in Castelul de la
Campina, pasesc pe un alt taram. Aici sunt gravate la cererea Iuliei, legi
menite sa ne opreasca din drum…
Cand noaptea se asterne peste castel,
vecinii aud pianul cantand, convinsi fiind ca spiritul Iuliei n-a plecat niciodata…
Dupa tragica disparitie a Iuliei, Hasdeu a schimbat directia cercetarilor sale si s-a apucat de studiul spiritismului (cred ca merita citita lucrarea sa pe aceasta tema). Victor Hugo a facut la fel, dar francezii nu l-au dat jos de pe piedestalul pe care il ocupa meritat in literatura (si nu numai) franceza. La noi, Hasdeu si studiile sale exceptionale zac intr-un nemeritat con de umbra.
RăspundețiȘtergereIntradevar, in cartea sa Sic Cogito intrebari fundamentale sunt aduse la lumina, precum si in cele 5 volume de Arhiva Spiritista, o lucrare la fel de ampla.
ȘtergereEu o am doar pe prima si m-ai stimulat s-o citesc...
ȘtergereExceptional articol!!!
RăspundețiȘtergereFelicitari si vreau sa-ti spun ca ai mai castigat un cititor fidel.
multumesc pentru aprecieri si bun venit pe acest blog.
Ștergere