Marșul morții

Surâdea. 

 

Învăluit de o lumina blanda, familiară, privea cu ochii minții. 

 

Aceiași bonetă așezată perfect simetric pe fruntea mamei, cu părul strâns riguros într-un coc la spate, șuvițe răzlețe, albe, încadrându-i ochii mereu intrebatori, mâinile tatălui ce se înălțau, coborau, despicand povești și remarci nepotrivite, zâmbetul ascuns al copiilor, râsete și zgomot de tacamuri, toți așezați în jurul unei mese de basm.

Achtung! Achtung!

Tunetul vocii din difuzoare, îi scutură corpul, trezind-ul din reverie.

Se întoarse brusc într-o parte, căzând de pe priciul suspendat.

Se ridică cu greu, privindu-și genunchii ososi, insangerati și vanataile de pe corp. Avea 28 de ani. Arata de 50. 

 

Un corp scheletic înfășurat în fâșii de zdrențe, petice ce abia reușeau să-l acopere, darămite să-i țină de cald, un scalp ras cu ochi înfundați în orbite și răni deschise pe picioare, innregrite de la o vreme.

Se îmbulzi alături de ceilalți deținuți spre platoul din față barăcilor.

Frigul iernii îi taie răsuflarea.

Cu toate acestea, își ocupă locul, în linie. În curând avea să afle. 

 

Ca o ultima ironie, un zâmbet abia schițat, îi încleșta maxilarul. Nici măcar nu avea aur în gură. Puținii dinți pe care îi mai avea, atârnau șovăielnic. Nu avea pantofi, șosete, haine, ochelari, par. Nimic din toate acestea pentru a fi refolosite. Aur pentru a fi retopit și transformat în lingouri, par pentru căptușeala cizmelor, oasele scheletului pentru săpun. Acest ultim lucru se dovedise neprofitabil, în urmă încercărilor asidue.

Însă, era bogat. Avea ascuns în fâșiile ce-i îmbrăcau piciorul, o coja de cartof.

Cine s-ar fi încumetat să caute acolo? Picioarele innegrite duhneau îngrozitor. 

 

Se încolona, alături de ceilalți deținuți. 

 

Marșul începea.

În ultimele luni ale celui De-al Doilea Război Mondial, s-a încercat evacuarea rapidă a lagărelor de concentrare, precum și ștergerea oricăror urme. Distrugerea crematoriilor, a barăcilor, și a însemnelor.

Înainte de a părăsi lagărele, gropile comune au fost deschise, pentru a se turna var nestins peste oseminte. Pentru că nu mai era timp, unele gropi au rămas deschise alături de zeci de cadavre stivuite.

Coloane întregi formate din cadavre vii, mănate de SS-iști, pornesc într-un marș al morții. Sunt zeci de kilometrii ce trebuie parcurși. 

 

Pe drum, batranii, bolnavii și cei căzuți, cei care nu fac față efortului, precum și cei care incearca să atingă libertatea, fugind dezoientati, sunt lichidați. 

 

Numărul celor căzuți în marșurile morții este impresionat.

Tweet

Controlul mental

Crearea unui umanoid controlat, supus unor reguli bine definite, a constituit din cele mai vechi timpuri, un concept extins prin diverse experimente. Forta anumitor ritualuri, torturi, consum de droguri, control mental specific, conditionari impuse, au condus de-a lungul timpului spre indeplinirea aceluiasi plan: crearea lucratorului perfect, supus si controlat. 

Declansarea functionarii subiectului programat, imbraca diverse forme (sunete, cuvinte, actiuni, culori, imagini)  adanc inradacinate in subconstient.

O tehnologie extrem de diversificata astazi, dezvoltata prin aplicarea a numeroase programe.

In timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial liderul nazist SS Heinrich Himmler  pune in aplicare proiectul LEBERSBORN (fantana vietii) prin care se urmarea imbunatatirea speciei umane si crearea unei super-rase, copii crescuti intru adorarea partidului nazist, loiali si vigurosi.

Dr.Mengele efectueaza de asemenea in lagarele de concentrare naziste, experimente chirurgicale asupra copiilor. In incercarea de a schimba culoarea ochilor, injecteaza substante chimice in ochii acestora, ochi ce vor fi trimisi spre analiza, dupa executare. Opereaza diverse amputatii, transmisii de virusi, injectii letale, electrosocuri, corpurile fiind disecate cu grija. Pentru ca aveau un loc de joaca si primeau zahar, copii l-au numit unchiul Mengele.

Proiectul MK-Ultra  devine cunoscut in 1975. Activand ca un proiect secret dintr-un department CIA intre anii 1950-1973, scopul acestuia era manipularea mentala prin injectarea subiectilor cu substante psihotrope sau semnale bioelectrice.

Actionand asupra psihicului prin diverse traume psihologice si fizice (droguri, izolare, abuz verbal si sexual, diverse torturi) se urmarea anihilarea propriei personalitati si multiplicarea acesteia. In acest fel, prin declansarea anumitor coduri, personalitatea necesara unei anumite actiuni, putea fi activata.

Inocularea amintirilor false, experimentarea LSD-ului in doze masive, stergerea memoriei emotionale, modificarea functiilor cerebrale, sunt practici uzitate in obtinerea unui control absolut. Multi dintre asa zisii subiecti au trait in suferinta, altii, au renuntat, apeland la actul final.

In 1995,  Presedintele Clinton isi cere scuze in numele guvernului american.

Proiectele prezentate, sunt extreme, cunoscute si extrem de dezbatute.

Insa tehnicile de manipulare sunt mult mai vaste. De multe ori ni se spune sa ne folosim liberul arbitru. Cred, insa, ca acesta este influentat de o multitudine de factori: educatie, religie, mass-media, conjunctura, perceptie, influenta. Uneori se merge si mai departe: sistem politic, economic, medical, social. Conditionarea maselor poate imbraca diverse forme, la vedere sau nu.

Apoi, se mai vehiculeaza o idee: stabilitate. 

Nu exista.

Ambalajul da, doar ca inauntru este un vid absolut.

Exista insa, taxe. Niste chestii obisnuite. Nu fac parte din mesajele subliminale, nu ti se induce o idee, asteptand sa actionezi. Ideea e scrisa. Si inca apasat.

Controlul mental functioneaza in parametrii diferiti.

¨Asadar, estomparea personalitatii constiente, predominarea celei inconstiente, directionarea pe baza sugestiei si a constrangerii, a sentimentelor si ideilor in acelasi sens, tendinta de a transpune in act ideile sugerate – iata principalele caracteristici ale individului facand parte dintr-o multime. Individul nu mai este el insusi, ci un automat a carui vointa a devenit incapabila sa-l mai ghideze.¨ (Gustave Le Bon – Psihologia multimilor)

Tweet

Pe urmele profesorului Ludvig

La 1 octombrie 2011, cunoscutul editorial rus Sovershenno Sekretno publica articolul Lumea profesorului Ludvig, purtand semnatura jurnalistului si scriitorului Vladimir Kucharyants.

Vezi articolul aici : http://sovsekretno.ru/magazines/article/2924

Fost student in anii ‘60 a reputatului profesor, Vladimir Kucharyants aduce in prim plan, ideologia acelor ani, eruditia si cautarile indraznete a profesorului Ludvig.

Considerat om de stiinta, filozof, mistic, cu vaste cunostiinte enciclopedice si lingvistice, vorbind fluent 20 de limbi, profesorul Genrikh Mavrikiyevich Ludvig depaseste barierele unui sistem impus, promovand idei si ipoteze uimitoare pentru acele vremuri.

In 1920 profesorul Ludvig se afla in biblioteca Vaticanului, examinand cu febrilitate manuscrise vechi, antice, inscrieri ce ii vor intari credinta ca lumi ascunse au vizitat pamantul inca din antichitate. 

Simbolurile mayase studiate par sa dezvaluie aceiasi ipoteza, cercetarile conducandu-l spre alchimie si coduri stravechi.

Acuzat ca fiind spion al Vaticanului ( dar si al Poloniei, Turciei, Germaniei si S.U.A) profesorul Ludvig este arestat in 1938 de NKVD (KGB). 

In timpul prizonieratului din gulag, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, profesorul Ludvig trudeste. Nu mai putin de 17 inventii sunt atribuite numelui sau, vizata fiind tehnologia militara. Ca recompensa, in 1942 pedeapsa in inchisoare i se prelungeste cu inca 10 ani, datorita acuzatiilor aduse in lagar asupra sistemului stalinist.

Cu toate acestea, supravietuieste. Mai mult decat atat, cunoscator al plantelor medicinale incerca sa-si ajute camarazii rapusi de boala.

Vladimir Kucharyants mentioneaza faptul ca profesorul Ludvig a dezvaluit studentilor fotografii ale manuscriselor antice din biblioteca Vaticanului, poze ce dezvaluie zidurile Babilonului, ars de temperaturi extreme, ca dupa o explozie nucleara.

Cautarile profesorului Ludvig se vor indrepta spre civilizatia sumeriana, etrusca, cea egipteana (considera piramidele masini de energie) si tainele kabalei.

Viziunea sa asupra scrierilor stravechi, desene si simboluri, interpretate ca fiind nave sau costume spatiale, mituri antice a caror esenta par a se devoalà in ochii celor care cauta.

Lasand la o parte credintele, povestea profesorului Ludvig mi se pare fascinanta, plamadita spre cunoastere, viziune si libertate, cu alte cuvinte, incercarea de a stii, de a percepe, de a interpreta.

Profesorul Genrikh Ludvig Mavrikiyevich se stinge in 1973, un om incredibil, intr-o epoca incredibila.

Vedeti? Incredibil, poate fi interpretat in mai multe moduri. Aici, doar de doua ori.

Tweet

Pe urmele mele

In 2009, Witold Glinski isi face publica povestea.

Ca orice poveste, argumentele pro si contra, se suprapun, una dintre intrebari fiind de ce Witold Glinski a asteptat 60 de ani pentru a vorbi? Cred ca relevanta raspunsului nu submineaza fabuloasa calatorie spre libertate.

Asadar, acest articol vizeaza in special, determinarea oamenilor in conditii extreme si lupta lor pentru supravietuire.

Arestat la varsta de 17 ani, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Witold Glinski este condamnat la 25 de ani de munca silnica. Este deportat intr-un gulag din Siberia, alaturi de alti mii de prizonieri. Reeducarea putea incepe.

Prin metode diverse: izolare, munca pana la epuizare, infometare, pedepse corporale extreme, carcera, torturi macabre si imbracaminte aproape inexistenta.

Recordul celei mai scazute temperaturi din zona cunoscuta drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului  a fost de -71.2° C.

Se estimeaza ca in primele luni de la sosire, 80% dintre prizonieri nu supravietuiau. Nelipisitele batai, epuizarea, bolile, foametea si frigul ii ingenunchiau.

Evadarile nu aveau prea multe sorti de izbanda. Clima aspra si ajutorul bastinasilor ce informau autoritatile in schimbul unor recompense tentante, reducea drastic visul libertatii.

Era locul in care se murea in picioare. Gardieni sovietici sprijiniti in timpul pazei de cate un copac, erau gasiti dimineata fara suflare, intr-o manta alba de gheata.

Cu toate acestea, in februarie1941, Witold Glinski impreuna cu alti sase prizonieri, incearca sa scape din gulag-ul de langa Yakutsk.

Scapati de patrule si caini de urmarire, ochii nu puteau cuprinde vasta pustietate inghetata. Insa, scopul era unul precis. De a ajunge la granita, aflata la 1600 mile departare. 

Ghidandu-se  dupa stele, inaintand anevoios, mereu infometati, cei sapte evadati vor traversa Siberia ajungand in desertul Gobi. 

In haine zdrentuite, sprijinindu-se in bastoane, sorbindu-si transpiratia sau propria urina, inconjurati uneori de lupi sau sacali, pescuind sau vanand animale, inaintarea continua.

Ajunsi la poalele Himalayei, solutia era una singura. Imensul lant muntos a caror varfuri pierdute in nori iti dadeau fiori, trebuia traversat.

Uneori cuvintele isi pierd sensul, insa daca te poti pozitiona intr-o clipa anume, in acea gandire sau tumult, probabil ca efortul, epuizarea, determinarea sau incrancenarea acestor oameni de a reusi, va fi surprinzator de palpabila.

Himalaya a fost traversata. Din cei sapte evadati, trei au murit pe drum.

Cei patru care au supravietuit, au ajuns in India, parcurgand pe jos in 11 luni, 6000 de km, un mars al ratacirii si al propriei regasiri.

Ajungand in cele din urma in Marea Britanie, Witold Glinski  se va alatura trupelor de eliberare din Normandia. Va lupta pana la sfarsit.

Desi priveste in gol, stii ca vede. Ceva ce tu poti doar sa banuiesti… Are 70 de ani si este orb. Degenerarea nervului optic cauzata de lipsa hranei. Locuieste de cincizeci de ani in Cornwall, alaturi de sotia sa, Joyce. 

Dupa razboi, Witold Glinski  va practica diverse meserii, lucrator agicol sau constructor de drumuri. Timp de douazeci de ani, va construi autostrazi.

Se stinge in 16 aprilie 2013 la varsta de 87 de ani.

In alta ordine de idei, concentrarea noastra asupra tuturor lucrurilor, ar trebui sa vizeze un singur aspect. Ceea ce nu stim, si nici nu putem anticipa. Consecinta predictiilor, configureaza cumulul faptelor deja produse, astfel ca,variabilele (sau elementele surpriza) pot deturna perceptia asupra lucrurilor pe care credem ca le cunoastem. 

Metaforic vorbind,  drumul parcurs de Witold Glinski  si alti asemeanea lui, este calea propriei cunoasteri, a ta si a celor de langa tine.

Tweet